În ultima vreme m-a bãtut rãu gândul sã iniţiez publicarea unei reviste cu specific underground. Motivele pentru aceastã decizie variazã de la gustul infect pe care mi-l lasã presa de doi lei de pe la noi pânã la faptul cã am gãsit nişte oameni extrem de încântaţi de idee şi foarte sãritori. Aşa am ajuns, cu ajutorul celor mai sus menţionaţi, la conceptul unei reviste on-line, cu distribuţie complet gratuitã, pe numele sãu “Le Noir”.
Sperãm ca în cel mai scurt timp sã aruncãm pe piaţã primul numãr ce va conţine un interviu, o rubricã de goth-fashion, ceva creaţii artistice şi o rubricã culturalã.
Motivul pentru care postez articolul ãsta este cã noi (redacţia) avem nevoie stringentã de colaboratori. Nu, nu securişti ci oameni care ar dori sã ne ofere (gratuit, ca şi revista dealtfel) material pe care sã îl putem împãrtãşi celor interesaţi! În cazul în care vã decideţi sã ne oferiţi orice tip de material ce ar putea sã se încadreze în paginile revistei vã asigurãm de profesionalismul nostru.
În fond scopul final ar revistei este, pe lângã informarea publicului, promovarea celor a cãror muncã nu îşi gãseşte decât cu greu locul în main stream şi parcã de fiecare datã primeşte conotaţii negative.
Pe scurt, dacã aveţi orice material ce se încadreazã în :
- Literaturã horror/gothic
- Bandã desenatã cu subiect horror/gothic (a.k.a. Spawn)
- Body art şi/sau tatuaj
- Articole sociale cu privire la cultura underground
- Nu mai avem unde merge! spuse Levit.
- Cum nu? Suntem aici! Ai spus ca ai vorbit cu ei! Cum e posibil?
- Tocmai! Mi-au transmis ca nu mai avem unde merge. Acolo jos totul arde. În curând nu va mai fi nimic la care sa vrem sa ne întoarcem.
Tacura amândoi resemnaţi. Mintea le zbura la cum începuse totul şi la cât de nerabdatori fusesera sa apuce pe drumul asta, drum ce s-a dovedit a fi spre nicaieri.
Nici ca se putea ca Planeta Mama sa selecteze alţi indivizi, mai pricepuţi ca ei, pentru primul zbor inter-stelar. Meral Levit era un as printre aşii zborului. Provenea dintr-o familie cu tradiţie în pilotarea aeronavelor aşa ca avea mii de ore de zbor la activ înca din copilarie. Celalalt, Drom Arsen, facuse din propriul nume un sinonim al cercetarii spaţiului cosmic. Era, prin urmare, o chestiune de bun simţ ca ei doi sa fie aleşi ca primii “mesageri catre stele”.
Acum, nimic din ce erau pâna sa îmbrace costumele de astronaut, nu mai conta. De fapt îmbracasera, fara sa ştie, în acel moment, şi costumele de calai ai civilizaţiei de pe Planeta Mama.
Daca, printr-un accident fericit, în urma cu 150 de ani nu ar fi fost descoperite telecomunicaţiile radio, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. La scurt timp dupa ce primul aparat de recepţie fusese pus în funcţiune, pe lânga transmisia emiţatorului, începu sa recepţioneze un semnal ritmic dar imposibil de descifrat. Ulterior semnalele recepţionate se înmulţira, pâna când nimeni nu se mai obosi sa le ţina contul, dar identificarea primului semnal ca fiind de origine extraterestra a fost suficienta pentru a da naştere Revoluţiei Ştiinţifice.
Desigur, asta a implicat şi caderea Bisericii ce dominase pâna atunci viaţa publica. A fost luata pur şi simplu prin surprindere. Chiar dogma rigida pe care era construita Biserica, ce nu admitea existenţa vieţii, de nici un fel, în afara Planetei Mama, a dus la caderea ei, distrugând-o iremediabil şi transformându-i pe cei câţiva credincioşi, ramaşi în jurul ruinelor, în paria. Aproape toţi ochii se îndepartara de la zeii falşi şi mincinoşi spre calea luminata a ştiinţei. Zeul Ştiinţei era de atunci singurul zeu, un zeu bun ce îşi împartaşea secretele cu cei ce doreau suficient de mult sa le afle. Credeau ca nu semana sub nici o forma cu vechii zei, secretoşi şi razbunatori.
În cei 150 de ani de Revoluţie Ştiinţifica, Planeta Mama ajunse sa construiasca monstrul de oţel ticsit cu aparate complexe ce avea sa îi transporte pe cei doi spre cea mai apropiata stea, chiar daca aceasta era una dintre puţinele stele ce nu avea un sistem planetar. Era o calatorie dus-întors de 24 de luni în scopuri pur ştiinţifice printre care se numara şi testarea navei spaţiale în condiţiile de zbor inter-stelar. Se preconiza ca la numai un an dupa încheierea calatoriei un echipaj compus din şase oameni va pune piciorul pe o alta planeta ce gazduia viaţa inteligenta.
Primele 6 luni ale calatoriei trecura fara peripeţii, pe nava ce îi purta prin liniştea goala a spaţiului, rutina verificarii aparatelor ştiinţifice, a specimenelor vii şi scrierea zecilor de rapoarte catre Comunitatea Ştiinţifica de pe Planeta Mama ocupându-le tot timpul.
Apoi … CATASTROFA! Legatura cu Planeta Mama se pierdu. Comunicaţiile încetara cu desavârşire. Indiferent pe ce canale ar fi intrat se auzeau semnalele straine, însa nimic dinspre “casa”.
De întors înapoi, nici nu putea fi vorba. Nava era conceputa sa se foloseasca de gravitaţia şi de orbitarea în jurul stelei vizitate pentru a se întoarce. Dupa un calcul sumar conchisera ca mai aveau aproximativ 18 luni de stat în spaţiu pâna sa poata comunica din nou cu Planeta Mama. Situaţia se anunţa dificila dar nu disperata. Nu aveau decât sa îşi continuie activitaţile ignorând lipsa ştirilor de “acasa”, ramânând ca datele ce erau trimise de obicei spre Comunitate sa fie stocate în computerul de la bordul navei.
Trecura numai 3 luni şi nenorocirea intra în ultima ei faza. Din senin senzorii de la bord o luara razna şi începura sa anunţe “rasaritul” unei planete de dupa steaua spre care se îndreptau. Nimeni nu îi anunţase nici pe ei nici pe computer de prezenţa planetei pentru simplul fapt ca nimeni nu ştia de existenţa ei. Arsen concluziona rapid ca existenţa planetei era perfect plauzibila. Planeta ramânea ascunsa dupa stea atâta timp cât telescoapele de pe Planeta Mama puteau sa vada aceasta parte de cer. Îşi facea apariţia numai dupa ce Planeta Mama disparea în spatele propriei sale stele.
Deşi perfect logica, teoria ţinu numai doua ore, dupa care dinspre planeta misterioasa veni cu claritate un mesaj … de pe Planeta Mama. Erau anunţaţi ca un telescop ultra-performant construit special pentru a-i descoperi în spaţiu, dupa ce comunicaţiile amuţisera, îndreptat întâmplator spre aceasta direcţie pentru teste, îi observa venind din partea opusa direcţiei în care plecasera. Concluzia era pe cât de greu de admis, pe atât de evidenta. O eroare de pilotaj era exclusa. Prin urmare traversasera Universul, ajungând cumva în partea opusa.
Timp de aproape o luna se emisera ipoteze cu privire la cauzelele ce determinasera o astfel de desfaşurare a evenimentelor. Toate erau plauzibile însa pentru Levit cea mai de bun simţ era cea emisa chiar de cel cu care împarţea locul în nava.
Arsen presupunea ca distanţa pâna la marginea Universului era de 6 luni la viteza actuala a navelor cosmice, marginile fiind pline de un soi de gauri de vierme ce acţionau ca un simulacru de oglinzi şi reflectau imaginea propriei lor stele. Unica stea din Univers! Acelaşi lucru se întâmpla şi cu semnalul radio.
Explicaţia eleganta, pentru marea varietate a imaginilor stelei cât şi a semalelor radio receptate pe Planeta Mama, era ca “oglinzile nu sunt perfecte şi distorsioneaza”. Traiau între nişte nenorocite de oglinzi paralele ce puteau da cu uşurinţa iluzia infinitului.
La scurt timp ştirea ajunse la urechile publicului şi cu toate îndemnurile la calm şi pregatirile forţelor de ordine se isca isteria în masa dublata de fanatismul religios. Cei câţiva ramaşi pe lânga vechea Biserica devenira peste noapte liderii unei gloate pe care o asmuţira asupra oricarui obiect sau individ ce amitea de ştiinţa. Asta ca razbunare şi confirmare pentru anii petrecuţi cu stigmatul de nebuni.
Pe rând fura arse laboratoare, fura distruse monumentele ridicate în cinstea cercetatorilor şi linşaţi cercetatorii insuficient de rapizi pentru a schimba echipamentul de laborator cu torţe aprinse. Se parea ca zeul Ştiinţei nu numai ca îşi minţise adepţii dar îi şi parasise.
Ultimul mesaj pe care Comisia pentru Cercetare Spaţiala îl trimise, în timp ce fanaticii patrundeau în cladire, spre cei doi fu: “Nu mai aveţi unde sa va întoarceţi! Mergeţi acum şi colonizaţi alta planeta”. Levit considera ca ar fi inutil sa îi spuna lui Arsen şi ultima parte din mesaj.
Nota: datorita unor motive necunoscute unele diacritice au fost sacrificate!
Timp de mai bine de o orã am asistat la încleştarea a doi titani, dinre care unul cu siguranţã va deveni preşedinte al Statelor Unite. Ceea ce am vãzut şi am auzit în timpul dezbaterii m-a umplut de respect, uimire şi de ce nu de bunã dispoziţie. Am vãzut ce-i drept câteva lovituri sub centurã, specifice dezbaterilor între candidaţii la preşedenţie dar administrate pe un ton atât de calm şi într-o atmosferã de respect reciproc încât nu m-au deranjat de nici o culoare. Abia aştept sã îi reaud pe cretinii noştri cum urlã unul la celãlalt, cum încalcã regulile unei dezbateri ignorând mediatorul discuţiei sau cum îşi împart gloanţe şi ameninţãri ca în 2000.
Temele dezbaterii dintre senatorii Obama şi McCain sunt aparent banale însã redau cu fidelitate problemele cu care se confruntã societatea americanã la început de mileniu trei. Voi încerca sã fac un rezumat al temelor puse în discuţie şi a rãspunsurilor pe care cei doi le-au dat în speranţa nu de a vã scuti de vizualizarea dezbaterii ci de a vã face sã vizualizaţi acest spectacol.
Prima temã abordatã a fost metoda prin care candidatul urmãreşte sã reducã efectele extrem de neplãcute ale crizei financiare. Ambii candidaţi au propus reducerea costurilor determinate de programele guvernamentale ce nu funcţioneazã corect, scãderea dependenţei faţã de importul de ţiţei prin adoptarea unor soluţii alternative la producerea de energie şi mai ales reducerea bugetului destinat armatei. Obama a punctat oarecum mai bine soluţiile pentru propunerile expuse anterior, exprimând dorinţa de a crea o infrastructurã pentru transportul de energie electricã dinspre sursele alternative cãtre consumatorii casnici şi a unei infrastructuri de şosele cãtre zonele rurale. De asemenea Obama a menţionat necesitatea sporirea cheltuielilor cu sistemul sanitar ce va acoperi gratuit nevoile de bazã ale tuturor americanilor sau a cheltuielilor destinate veteranilor. Diferenţe de opinie între cei doi candidaţi au apãrut doar când a venit vorba despre reducerea taxelor, McCain fiind partizan al reducerii generale a taxelor iar Obama al reducerii taxelor plãtite de clasa mijlocie. Obama a menţionat cã o reducere generalã a taxelor ar aduce beneficii în primul rând companiilor mari, dezavantajând populaţia.
Urmãtoarea temã majorã abordatã a fost conflictul din Orientul Mijlociu. Obama este partizanul unei retrageri din Irak şi o concentrare a atenţiei asupra Afganistanului şi a celulelor Al-Quaeda din Pakistan, susţinând o intervenţie militarã în Pakistan în cazul în care acesta nu dã dovadã de cooperare. Pe cealaltã parte McCain a susţinut menţinerea Irakului sub ocupaţie militarã pentru a asigura menţinerea pãcii, obţinutã dupã spusele sale cu sacrificii atât de mari. De asemenea McCain s-a opus ferm unei intervenţii militare în Pakistan.
Ambii candidaţi au subliniat cã eliminarea Irakului ca şi forţã din zona Golfului Persic a determinat creşterea influenţei Iranului în zonã. Programul nuclear demarat de Iran pare sã îi îngrijoreze pe ambii candidaţi pentru efectele ce le-ar putea produce: un nou holocaust îndreptat spre Israel sau apariţia de armament nuclear în ţãrile învecinate. McCain a susţinut amplasarea unui embargou asupra Iranului, ocolind hotãrârile ONU, de cãtre o ligã a ţãrilor democratice. Obama a rãspuns subliniînd faptul cã fãrã acordul Rusiei sau al Chinei (ţãri nedemocratice) ce au relaţii comerciale cu Iranul nu se poate face nimic. McCain a arãtat aversiune faţã de aşezarea la masa tratativelor fãrã o anume precondiţionare (în principiu militarã) a celeilalte pãrţi. Obama a susţinut contrariul menţionând cã o pregãtire este suficientã.
Întrebaţi fiind la ce relaţie urmeazã sã aibã cu Rusia în cazul în care vor fi aleşi preşedinte, cei doi candidaţi au avut reacţii diferite. Obama s-a dovedit mai moderat, condamnând ca fiind inacceptabilã intervenţia Rusiei în Georgia. De asemenea Obama a subliniat cã Statele Unite sunt interesate sã apere statele slave din cadrul NATO şi sã susţinã Georgia şi Ukraina în procesul de aderare. McCain s-a dovedit a fi mult mai incisiv faţã de politica Rusiei mergând pânã la a face remarci de genul: “M-am uitat în ochii lui Putin şi am vãzut trei litere K.G.B.” sau “Rusia încearcã sã refacã fostul imperiu”.
Ambii candidaţi au arãtat cã se doreşte creşterea respectuli întregii lumi faţã de valorile americane, reducerea dependenţei de petrol şi restaurarea economiei.
Îmi cer scuze dacã articolul conţine greşeli ortografice sau de exprimare dar este ora 9:02 AM şi nu am mai dormit de peste 24 de ore. Sper sã gãsiţi interesantã confruntarea dintre cei doi şi sã avem şi noi parte de oameni ce expun atât de clar ideile şi opiniile în timpul cursei pentru Cotroceni!
Ciudat îmi pare cum de la o vreme ideile se leagã între ele, în propria-mi minte, pentru a da naştere unei concluzii. O sa urmez pas cu pas evenimentele ce au condus la apariţia concluziei reflectate de titlul articolului şi aştept sã fiu contrazis. Nu de alta, dar prefer sã cred cã nu am dreptate în privinţa asta.
Primul pas a fost educaţia pe care am primit-o acasã ce mi-a întipãrit în creier fie prin repetare, fie prin exemplificare sau palme dupã cap cã:
1. Viaţa unui om este sfântã. Nu trebuie sã faci nimic care sã ducã la deteriorarea calitãţii sau la stoparea unei vieţi umane.
2. Furtul este o crimã. Indiferent ce anume ai fura, se pedepseşte fapta dupã o mãsurã fixã, fãrã a se ţine cont de motive sau valoarea obiectului pe care l-ai furat.
3. Pentru a cuceri o femeie este nevoie de tact, comportament decent şi poate o dozã de romantism.
4. Învãţãtura, la fel ca şi munca, îl înnobileazã pe om.
Lista poate continua, dar mã opresc aici. Timp de douãzeci de ani am trãit dupã lista de mai sus apoi realitatea a venit ca un pumn în gât sã îmi arate cã tot ce am învãţat pe malul canalului nu are aproape nici o valoare în afara idealismului din cãrţile pe care le-am citit.
Mai nou am aflat prin mii de exemplificãri cã viaţa unui om valoreazã cât obiectul care îi pune capãt. În Irak viaţa unui om valoreazã cât o rachetã Tomahawk lansatã de pe o navã de luptã sau cât un glonţ dintr-un M-16, în Rwanda valoreazã cât o macetã iar în România cât seringa şi ignoranţa unei asistente medicale.
Tot din România am aflat cã furtul este pedepsit doar dacã ceea ce furi valoreazã mai puţin decât şpaga unui judecãtor sau a unui procuror. Aici cine furã azi un ou, mâine îşi ia vilã, Mercedes şi un loc în conducere. Cine furã doi metri de cablu, o gãinã sau un sac de porumb, de foame, stã la “Mititica” minim un an. Încep sã cred cã statul ajunge sã le facã un serviciu celor lipsiţi de posibilitãţi materiale aruncându-i în puşcãrii. Mãcar acolo au un adãpost şi trei porţii de mâncare asigurate.
Cu iubirea unei femei am avut cele mai recente şocuri. Dragostea femeii costã, costã mai mult chiar decât sexul. Cum altfel se poate explica întrebarea pe care orice bãrbat o ştie deja pe de rost pentru cã cel puţin o datã în viaţã i-a fost adresatã? Ai maşinã? Ce fel de maşinã? Unde dracului e romantismul ãla mincinos din cãrţi? Nu ştiu nici mãcar cine l-a folosit prima datã dar cu siguranţã dacã s-ar întâlni cu mine nu ar scãpa fãrã un bocanc în spate şi doi pumni în ochi. Aşa cum spuneam şi mai sus, o prostituatã de lux costã trei milioane pe orã, o curvã de doi lei de care ai avea ghinionul sã te îndrãgosteşti te costã cel puţin o maşinã.
Singurul merit al învãţãturii este acela de a te scoate din mizerie dar numai în cazul rar în care e dublatã de un tupeu extrem şi de o voinţã colosalã. Sunt exact elementele ce le-au lipsit cu desãvârşire unora dintre colegii mei strãluciţi din Ciberneticã pe care am avut neşansa de a-i regãsi vânzând ziare printre maşini. Unde este nobleţea în asta ?
Spunea bine cântecul ãla : “Noi în anul douã mii / Când nu vom mai fii copii”. Este 2008, iar inocenţa a dispãrut atât din noi cât şi din copii. Social suntem un dezastru, cultural valorãm cât expoziţia din Germania iar politic suntem singura ţarã din lume care deţine un partid de stânga-dreapta (PD-L). Numai în România lupul nu mai atacã oi de fricã cã ar putea fi mâncat de ele.
De cate ori nu ne-am lovit pe strada, in statiile de metrou sau in autobuze de oameni ce traiesc la marginea subzistentei? Fie ca este vorba de adulti incapabili de a munci datorita unui handicap, de copii ai strazii sau de batrani ramasi fara locuinta, toti sunt legati de un adjectiv ce tinde a deveni caracteristic pentru societatea in care traim: toti sunt SARACI.
Poate in timp ce parcurgeti aceste randuri ridicati o spranceana si va intrebati: “Asa, si? Era nevoie de tine ca sa vad ceea ce este evident?”. Sunt ferm convins ca nu!
Dar este nevoie de o persoana ca mine pentru a va aduce la cunostinta sau a va reaminti ca in anul 2000 (cand nu vom mai fi copii) delegatii Romaniei la Organizatia Natiunilor Unite au promis in numele MEU si al VOSTRU ca vor eradica saracia extrema in intreaga lume, pana in anul 2015. Au trecut opt ani de atunci si nu se vede nici o schimbare!
Aici intervine un grup de artisti contemporani ce a decis ca baietii in costume, platiti din banii nostri dar care au uitat pentru ce sunt platiti, ar trebui luati la palme si readusi cu picioarele pe pamant. Cum, personal, simt ca in numele meu nu ar trebui sa se minta, am ales sa intind o mana de ajutor si sa fac publica aceasta initiativa cu atat mai mult cu cat efectele saraciei extreme afecteaza puternic mediul in care traiesc.
“In my name” este numele organizatiei ce isi propune sa trimita ONU un mesaj cat se poate de clar prin care sa le reamintim ca ei lucreaza pentru noi. Ca mesajul sa aiba greutatea cuvenita pentru a misca un gras, la costum, lipit de scaun se cere un pic de ajutor de la fiecare simpatizant cu aceasta cauza.
Dar mai bine ii las pe ei sa transmita mesajul:
Nelson Mandela spunea: “Saracia, la fel ca si sclavia sau apartheid-ul, nu este naturala ci provocata!”. Poate destinul acestei generatii este de a scapa o lume intreaga de ea.
