X2T

Ciudat îmi pare cum de la o vreme ideile se leagã între ele, în propria-mi minte, pentru a da naştere unei concluzii. O sa urmez pas cu pas evenimentele ce au condus la apariţia concluziei reflectate de titlul articolului şi aştept sã fiu contrazis. Nu de alta, dar prefer sã cred cã nu am dreptate în privinţa asta.

Primul pas a fost educaţia pe care am primit-o acasã ce mi-a întipãrit în creier fie prin repetare, fie prin exemplificare sau palme dupã cap cã:

1. Viaţa unui om este sfântã. Nu trebuie sã faci nimic care sã ducã la deteriorarea calitãţii sau la stoparea unei vieţi umane.

2. Furtul este o crimã. Indiferent ce anume ai fura, se pedepseşte fapta dupã o mãsurã fixã, fãrã a se ţine cont de motive sau valoarea obiectului pe care l-ai furat.

3. Pentru a cuceri o femeie este nevoie de tact, comportament decent şi poate o dozã de romantism.

4. Învãţãtura, la fel ca şi munca, îl înnobileazã pe om.

Lista poate continua, dar mã opresc aici. Timp de douãzeci de ani am trãit dupã lista de mai sus apoi realitatea a venit ca un pumn în gât sã îmi arate cã tot ce am învãţat pe malul canalului nu are aproape nici o valoare în afara idealismului din cãrţile pe care le-am citit.

Mai nou am aflat prin mii de exemplificãri cã viaţa unui om valoreazã cât obiectul care îi pune capãt. În Irak viaţa unui om valoreazã cât o rachetã Tomahawk lansatã de pe o navã de luptã sau cât un glonţ dintr-un M-16, în Rwanda valoreazã cât o macetã iar în România cât seringa şi ignoranţa unei asistente medicale.

Tot din România am aflat cã furtul este pedepsit doar dacã ceea ce furi valoreazã mai puţin decât şpaga unui judecãtor sau a unui procuror. Aici cine furã azi un ou, mâine îşi ia vilã, Mercedes şi un loc în conducere. Cine furã doi metri de cablu, o gãinã sau un sac de porumb, de foame, stã la “Mititica” minim un an. Încep sã cred cã statul ajunge sã le facã un serviciu celor lipsiţi de posibilitãţi materiale aruncându-i în puşcãrii. Mãcar acolo au un adãpost şi trei porţii de mâncare asigurate.

Cu iubirea unei femei am avut cele mai recente şocuri. Dragostea femeii costã, costã mai mult chiar decât sexul. Cum altfel se poate explica întrebarea pe care orice bãrbat o ştie deja pe de rost pentru cã cel puţin o datã în viaţã i-a fost adresatã? Ai maşinã? Ce fel de maşinã? Unde dracului e romantismul ãla mincinos din cãrţi? Nu ştiu nici mãcar cine l-a folosit prima datã dar cu siguranţã dacã s-ar întâlni cu mine nu ar scãpa fãrã un bocanc în spate şi doi pumni în ochi. Aşa cum spuneam şi mai sus, o prostituatã de lux costã trei milioane pe orã, o curvã de doi lei de care ai avea ghinionul sã te îndrãgosteşti te costã cel puţin o maşinã.

Singurul merit al învãţãturii este acela de a te scoate din mizerie dar numai în cazul rar în care e dublatã de un tupeu extrem şi de o voinţã colosalã. Sunt exact elementele ce le-au lipsit cu desãvârşire unora dintre colegii mei strãluciţi din Ciberneticã pe care am avut neşansa de a-i regãsi vânzând ziare printre maşini. Unde este nobleţea în asta ?

Spunea bine cântecul ãla : “Noi în anul douã mii / Când nu vom mai fii copii”. Este 2008, iar inocenţa a dispãrut atât din noi cât şi din copii. Social suntem un dezastru, cultural valorãm cât expoziţia din Germania iar politic suntem singura ţarã din lume care deţine un partid de stânga-dreapta (PD-L). Numai în România lupul nu mai atacã oi de fricã cã ar putea fi mâncat de ele.

Unde este inocenţa?