- Nu mai avem unde merge! spuse Levit.
- Cum nu? Suntem aici! Ai spus ca ai vorbit cu ei! Cum e posibil?
- Tocmai! Mi-au transmis ca nu mai avem unde merge. Acolo jos totul arde. În curând nu va mai fi nimic la care sa vrem sa ne întoarcem.
Tacura amândoi resemnaţi. Mintea le zbura la cum începuse totul şi la cât de nerabdatori fusesera sa apuce pe drumul asta, drum ce s-a dovedit a fi spre nicaieri.
Nici ca se putea ca Planeta Mama sa selecteze alţi indivizi, mai pricepuţi ca ei, pentru primul zbor inter-stelar. Meral Levit era un as printre aşii zborului. Provenea dintr-o familie cu tradiţie în pilotarea aeronavelor aşa ca avea mii de ore de zbor la activ înca din copilarie. Celalalt, Drom Arsen, facuse din propriul nume un sinonim al cercetarii spaţiului cosmic. Era, prin urmare, o chestiune de bun simţ ca ei doi sa fie aleşi ca primii “mesageri catre stele”.
Acum, nimic din ce erau pâna sa îmbrace costumele de astronaut, nu mai conta. De fapt îmbracasera, fara sa ştie, în acel moment, şi costumele de calai ai civilizaţiei de pe Planeta Mama.
Daca, printr-un accident fericit, în urma cu 150 de ani nu ar fi fost descoperite telecomunicaţiile radio, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. La scurt timp dupa ce primul aparat de recepţie fusese pus în funcţiune, pe lânga transmisia emiţatorului, începu sa recepţioneze un semnal ritmic dar imposibil de descifrat. Ulterior semnalele recepţionate se înmulţira, pâna când nimeni nu se mai obosi sa le ţina contul, dar identificarea primului semnal ca fiind de origine extraterestra a fost suficienta pentru a da naştere Revoluţiei Ştiinţifice.
Desigur, asta a implicat şi caderea Bisericii ce dominase pâna atunci viaţa publica. A fost luata pur şi simplu prin surprindere. Chiar dogma rigida pe care era construita Biserica, ce nu admitea existenţa vieţii, de nici un fel, în afara Planetei Mama, a dus la caderea ei, distrugând-o iremediabil şi transformându-i pe cei câţiva credincioşi, ramaşi în jurul ruinelor, în paria. Aproape toţi ochii se îndepartara de la zeii falşi şi mincinoşi spre calea luminata a ştiinţei. Zeul Ştiinţei era de atunci singurul zeu, un zeu bun ce îşi împartaşea secretele cu cei ce doreau suficient de mult sa le afle. Credeau ca nu semana sub nici o forma cu vechii zei, secretoşi şi razbunatori.
În cei 150 de ani de Revoluţie Ştiinţifica, Planeta Mama ajunse sa construiasca monstrul de oţel ticsit cu aparate complexe ce avea sa îi transporte pe cei doi spre cea mai apropiata stea, chiar daca aceasta era una dintre puţinele stele ce nu avea un sistem planetar. Era o calatorie dus-întors de 24 de luni în scopuri pur ştiinţifice printre care se numara şi testarea navei spaţiale în condiţiile de zbor inter-stelar. Se preconiza ca la numai un an dupa încheierea calatoriei un echipaj compus din şase oameni va pune piciorul pe o alta planeta ce gazduia viaţa inteligenta.
Primele 6 luni ale calatoriei trecura fara peripeţii, pe nava ce îi purta prin liniştea goala a spaţiului, rutina verificarii aparatelor ştiinţifice, a specimenelor vii şi scrierea zecilor de rapoarte catre Comunitatea Ştiinţifica de pe Planeta Mama ocupându-le tot timpul.
Apoi … CATASTROFA! Legatura cu Planeta Mama se pierdu. Comunicaţiile încetara cu desavârşire. Indiferent pe ce canale ar fi intrat se auzeau semnalele straine, însa nimic dinspre “casa”.
De întors înapoi, nici nu putea fi vorba. Nava era conceputa sa se foloseasca de gravitaţia şi de orbitarea în jurul stelei vizitate pentru a se întoarce. Dupa un calcul sumar conchisera ca mai aveau aproximativ 18 luni de stat în spaţiu pâna sa poata comunica din nou cu Planeta Mama. Situaţia se anunţa dificila dar nu disperata. Nu aveau decât sa îşi continuie activitaţile ignorând lipsa ştirilor de “acasa”, ramânând ca datele ce erau trimise de obicei spre Comunitate sa fie stocate în computerul de la bordul navei.
Trecura numai 3 luni şi nenorocirea intra în ultima ei faza. Din senin senzorii de la bord o luara razna şi începura sa anunţe “rasaritul” unei planete de dupa steaua spre care se îndreptau. Nimeni nu îi anunţase nici pe ei nici pe computer de prezenţa planetei pentru simplul fapt ca nimeni nu ştia de existenţa ei. Arsen concluziona rapid ca existenţa planetei era perfect plauzibila. Planeta ramânea ascunsa dupa stea atâta timp cât telescoapele de pe Planeta Mama puteau sa vada aceasta parte de cer. Îşi facea apariţia numai dupa ce Planeta Mama disparea în spatele propriei sale stele.
Deşi perfect logica, teoria ţinu numai doua ore, dupa care dinspre planeta misterioasa veni cu claritate un mesaj … de pe Planeta Mama. Erau anunţaţi ca un telescop ultra-performant construit special pentru a-i descoperi în spaţiu, dupa ce comunicaţiile amuţisera, îndreptat întâmplator spre aceasta direcţie pentru teste, îi observa venind din partea opusa direcţiei în care plecasera. Concluzia era pe cât de greu de admis, pe atât de evidenta. O eroare de pilotaj era exclusa. Prin urmare traversasera Universul, ajungând cumva în partea opusa.
Timp de aproape o luna se emisera ipoteze cu privire la cauzelele ce determinasera o astfel de desfaşurare a evenimentelor. Toate erau plauzibile însa pentru Levit cea mai de bun simţ era cea emisa chiar de cel cu care împarţea locul în nava.
Arsen presupunea ca distanţa pâna la marginea Universului era de 6 luni la viteza actuala a navelor cosmice, marginile fiind pline de un soi de gauri de vierme ce acţionau ca un simulacru de oglinzi şi reflectau imaginea propriei lor stele. Unica stea din Univers! Acelaşi lucru se întâmpla şi cu semnalul radio.
Explicaţia eleganta, pentru marea varietate a imaginilor stelei cât şi a semalelor radio receptate pe Planeta Mama, era ca “oglinzile nu sunt perfecte şi distorsioneaza”. Traiau între nişte nenorocite de oglinzi paralele ce puteau da cu uşurinţa iluzia infinitului.
La scurt timp ştirea ajunse la urechile publicului şi cu toate îndemnurile la calm şi pregatirile forţelor de ordine se isca isteria în masa dublata de fanatismul religios. Cei câţiva ramaşi pe lânga vechea Biserica devenira peste noapte liderii unei gloate pe care o asmuţira asupra oricarui obiect sau individ ce amitea de ştiinţa. Asta ca razbunare şi confirmare pentru anii petrecuţi cu stigmatul de nebuni.
Pe rând fura arse laboratoare, fura distruse monumentele ridicate în cinstea cercetatorilor şi linşaţi cercetatorii insuficient de rapizi pentru a schimba echipamentul de laborator cu torţe aprinse. Se parea ca zeul Ştiinţei nu numai ca îşi minţise adepţii dar îi şi parasise.
Ultimul mesaj pe care Comisia pentru Cercetare Spaţiala îl trimise, în timp ce fanaticii patrundeau în cladire, spre cei doi fu: “Nu mai aveţi unde sa va întoarceţi! Mergeţi acum şi colonizaţi alta planeta”. Levit considera ca ar fi inutil sa îi spuna lui Arsen şi ultima parte din mesaj.
Nota: datorita unor motive necunoscute unele diacritice au fost sacrificate!
